Cum poți folosi metoda simpto-termală pentru a rămâne însărcinată?

Aducerea pe lume a unui copil este poate cel mai important eveniment din viața oricui, iar alegerea momentului potrivit depinde de o multitudine de factori. Din punct de vedere fiziologic, dacă te-ai hotărât că este momentul potrivit pentru o sarcină, este bine de știut că există o metodă naturală și simplă de a stabili cele mai fertile momente ale lunii. Această tehnică, numită metoda simpto-termală, îmbină trei tehnici tradiționale diferite, care împreună pot stabili cu o precizie de peste 90% care sunt zilele cu cea mai mare probabilitate de a rămâne însărcinată.

Totul depinde de ovulație...

Pentru ca fecundarea să aibă loc, raportul sexual trebuie să se producă în perioadele fertile ale lunii. Metoda simpto-termală îmbină mai multe metode – metoda calendarului, măsurarea temperaturii bazale și metoda mucusului cervical - pentru a determina, în funcție de ritmul natural al organismului, care sunt cele mai fertile perioade din ciclu. Mai exact, dacă intenționezi să rămâi însărcinată, trebuie să știi că acest lucru este în strânsă legătură cu ovulația, iar cele trei metode menționate mai sus te vor ajuta să ții evidența ciclului tău de fertilitate.

Metoda calendarului

Folosind această metoda, vei putea să prezici perioadele de fertilitate în funcție de ciclurile anterioare. Pentru a aplica metoda calendarului, vei avea nevoie de un calendar în care vei nota, lună de lună, prima și ultima zi de menstruație. Cum funcționează mai exact această metodă?

 

  • Pasul 1. Monitorizează ciclul menstrual timp de minim 8 luni.
  • Pasul 2. Notează cu Ziua 1 prima zi de menstruație.
  • Pasul 3. Identifică cel mai lung și cel mai scurt ciclu notate în calendar.
  • Pasul 4.  Determină prima zi fertilă din lună prin scăderea numărului 18 din lungimea celui mai scurt ciclu. De exemplu, dacă cel mai scurt ciclu menstrual a durat 25 de zile, vei identifica prima zi fertilă scăzând 18 din 25. Prima zi fertilă va fi deci ziua a 7-a din ciclu.
  • Pasul 5. Determină ultima zi fertilă scăzând 11 din durata celui mai lung ciclu. Dacă cel mai lung ciclu a durat, de pildă, 31 de zile, atunci prin acest calcul vei afla că ultima zi fertilă este a 20-a din ciclu.

 

Identificând prima și ultima zi fertilă, vei ști când sunt cele mai ridicate șanse de a rămâne însărcinată. În exemplul de mai sus, ”fereastra fertilă”, perioada de maximă fertilitate, când apare și ovulația, este cuprinsă între ziua 7 și ziua 20 din ciclu.

Metoda temperaturii bazale

Această metodă monitorizează schimbările de temperatură apărute după ovulație. Urmărind aceste modificări, după câteva cicluri vei putea să anticipi apariția ovulației.

  • Pasul 1. Măsoară temperatura imediat după trezire, în fiecare dimineață, în stare de repaos total. Poți cumpăra un termometru de aici.
  • Pasul 2. Noteză temperatura în fiecare zi, folosind un calendar.

Vei observa că temperatura corpului este de regulă mai scăzută în prima parte a ciclului menstrual, crește ușor după ovulație și rămâne crescută pe tot parcursul ciclului, pentru ca apoi să scadă iar înainte de următoarea menstruație. Urmând această metodă, vei ști că ești în perioada fertilă înainte de menstruație, atunci când temperatura scade și până când temperatura începe să crească din nou, semn că ovulația s-a produs.

Metoda mucusului cervical

Pornind de la premisa că există variații în consistența mucusului pe parcursul ciclului menstrual, vei putea să identifici perioada de ovulație în funcție de acest aspect.

...iar sincronizarea este cheia

Că un copil se naște din dragoste și afecțiune, atunci când ambii parteneri se simt pregătiți, este cât se poate de adevărat. Însă dacă ai încercat de mai multe ori să rămâi însărcinată și nu ai reușit până acum, poate este cazul să apelezi la aceată metodă de planificare simplă și naturală, fără costuri sau riscuri asociate, înainte de a recurge la tratamente specializate. Metoda simpto-termală te va ajuta să înțelegi mai bine ritmul natural al organismului, să depistezi eventualele dereglări și să te folosești de aceste cunoștințe pentru a planifica momentul cel mai potrivit pentru a rămâne însărcinată. La urma urmei, n-ar trebui să ne surprindă faptul că, uneori, chiar și natura are nevoie de puțin ajutor pentru a-și urma cursul firesc.

Nu esistă produse care să se potrivească cu această selecţie